viataverdeviu.ro
Se afișează postările cu eticheta util. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta util. Afișați toate postările

luni, 30 martie 2020

Toate serviciile oferite de ANCPI sunt disponibile online.


La patru zile după interzicerea accesului publicului în incintele Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) și ale oficiilor de cadastru și publicitate imobiliară, ANCPI a actualizat Sistemul informatic integrat de cadastru și carte funciară e-Terra, în scopul eficientizării activității din perioada următoare, având în vedere restricțiile impuse de măsurile care au drept scop prevenirea și limitarea răspândirii COVID-19.

Astfel, începând de luni, 16 martie, toate serviciile oferite de aceste instituții sunt disponibile online.

Notarii și persoanele fizice și juridice autorizate să execute lucrări de specialitate în domeniul cadastrului pot trimite online cererile de înscriere în cartea funciară, dar și alte solicitări pe care le depuneau la ghișeu. Singura condiție este ca documentele respective să conțină o semnătură electronică calificată.

Măsura vine în sprijinul colaboratorilor, permițându-le să-și continue activitatea, în condițiile în care accesul în incinta oficiilor de cadastru și publicitate imobiliară nu mai este permis publicului, în scopul prevenirii și limitării răspândirii noului coronavirus COVID-19.

Doar în prima zi au fost înregistrate online peste 30.000 de cereri - extrase de carte funciară pentru informare, încheieri de carte funciară, extrase pentru autentificare, extrase de plan cadastral, hărți și planuri, recepții tehnice, expertize judiciare etc.

Totodată, beneficiarii serviciilor oferite de ANCPI pot opta pentru obținerea anumitor documente online (extrasul de carte funciară pentru informare, extras de plan cadastral și servicii de poziționare GNSS în timp real) prin intermediul platformei https://epay.ancpi.ro/.

Încă de săptămâna trecută, ANCPI a anunțat că, în contextul situației actuale, primirea sesizărilor, petițiilor și memoriilor se va face prin corespondență, folosind mijloacele de comunicare electronice (relatiicupublicul@ancpi.ro) sau prin poștă. De asemenea, publicul are la dispoziție și următoarele numere de telefon: 021.317.31.62, 021.317.73.39 și 021.316.52.24 (fax).

Sursa: Imopedia

sâmbătă, 7 martie 2020

Extrasul de plan cadastral poate fi obținut online ..


de către notari sau persoanele interesate, fără plata unui tarif de urgență, începând cu data de 8 ianuarie 2020.


Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), instituție publică aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), a modificat Ordinul nr 16/2019 privind aprobarea tarifelor pentru serviciile furnizate de ANCPI și instituțiile subordonate cu scopul de a accelera întocmirea documentațiilor cadastrale, de urbanism, etc..

Astfel, extrasul de plan cadastral pentru informare poate fi furnizat online, în aceleași condiții cu extrasul de carte funciară, în cazul în care imobilul pentru care se solicită documentul are geometrie în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Documentul poate fi primit pe loc, costă 15 lei și este disponibil prin platforma online e-payment: https://epay.ancpi.ro

Cererea online pentru extrasul pentru informare poate fi plasată la orice oră, iar plata se face cu ajutorul cardului.

”Prin acest nou serviciu online încercăm să-i ajutăm pe cei interesați să evite drumurile la ghișeu. Procedura este cea pe care am creat-o și pentru eliberarea extrasului de carte funciară pentru informare: solicitantul își face un cont, plătește extrasul și acesta este eliberat pe loc, dacă actul respectiv este disponibil în format electronic”, a explicat Radu Codruț Ștefănescu, directorul general al ANCPI.

O altă modificare a Ordinul nr 16/2019 este eliminarea tarifului de 60 de lei, care trebuia achitat în cazul redepunerii cererilor respinse. Potrivit noilor prevederi, tariful de 60 de lei va fi plătit doar în cazul cererilor redepuse după expirarea termenului de 30 de zile calendaristice de la comunicarea respingerii acestora. În cazul cererilor depuse în termen de 30 de zile calendaristice de la comunicarea respingerii acestora nu se achită niciun tarif suplimentar. În cazul cererilor tarifate incomplet, diferența de tarif se poate achita prin redepunerea cererii conform mențiunilor din încheierea de respingere.

Totodată, prin modificările aduse Ordinului 16/2019, sunt simplificate procedurile de tarifare a cererilor specifice, prin înlocuirea documentului distinct de încasare a tarifului cu un document de plată unic pentru cererile care au ca obiect imobile situate în raza teritorială a unui singur OCPI.

De asemenea, noile prevederi din Ordinul 16/2019 asigura celeritatea în soluționarea cererilor pentru care a fost achitat tarif de urgență, urmând ca aceste servicii să fie furnizate cu celeritate, dar nu mai târziu de 1/3 din termenul general.

Sursa: ANCPI
gsmnet.ro

Postări populare

infinity.ro